You are currently viewing DSV: Carne cu pestă porcină africană, vândută în magazinele din județul Buzău

DSV: Carne cu pestă porcină africană, vândută în magazinele din județul Buzău

Inspectorii Direcției Sanitar Veterinare au descoperit că sute de kilograme de carne de porc contaminată cu virusul pestei porcine, aflată la comercializare în magazinele din județul Buzău, au ajuns ulterior la consumatori.

Mare parte din cantitatea de carne din loturile testate în supermarketuri a ajuns la consumatori, înainte verificărilor. Vestea bună este că, spun specialiștii Direcției Sanitar Veterinar, cei care au apucat să consume această carne nu au niciun risc pentru sănătate, în schimb resturile de la preparatele gătite nu trebuie să ajungă la porcii din gospodărie pentru că se pot îmbolnăvi de pestă porcină.

Prima alertă, venită prin Sistemul de Asistență și Cooperare Administrativă, a fost primită în luna ianuarie. La acel moment, alerta a pornit de la Dâmbovița, acolo unde au fost sacrificați mai mulți porci, suspecți de pestă porcină, iar carnea a ajuns în mai multe măcelării și unități de procesare din județul Buzău. Medicii veterinari au verificat unitățile indicate și au mai găsit 725 de kg de carne de porc din lotul suspect și le-au retras de la comercializare, conform sansanews.ro.

O a doua notificare, pe aceeași tematică, este în desfășurare în prezent. De această data, alerta a venit de la Bacău, acolo unde există focar de pestă porcină la o fermă și de unde, se pare, ar fi plecat mai mulți porci spre sacrificare la un abator, tot din județul Bacău. Carnea rezultată a fost distribuită în mai multe magazine din țară, inclusiv în Buzău. De această dată, medicii veternari nu au mai găsit la vânzare niciun gram de carne suspectă, ceea ce înseamnă că întreaga cantitate a ajuns deja la consumatori.

O altă notificare a fost trimisă din Vrancea, acolo unde au fost sacrificați tot porci din Bacău. Deocamdată, medicii veterinari nu au alte informații pentru că abia au demarat verificările în magazine.

În prezent, în județul Buzău, sunt active trei focare de pestă porcină, toate în gospodării. Este vorba despre două focare declarate în luna ianuarie 2025, în Pruneni și Sărulești, și unul depistat în luna februarie, în Vadu Sorești. În total, în cele trei focare, au fost ucise 29 de animale.

Editor: IFA