Mâine, la Pucioasa, e momentul pentru o piesă de teatru plină de învățături, ascunse sub umorul subtil al lui Ion Creangă. Actorii Teatrului „Alexandru Davila” din Pitești vor urca pe scena Centrului Cultural European Pucioasa cu mereu actualul și savurosul spectacol, Prostia Omenească”, de la orele 10.30 și 12.30.
“Prostia omenească” este o poveste pentru copiii de toate vârstele. Adaptarea scenică a regizorului Alexandru Boureanu, în care redescoperim minunatul univers al marelui nostru povestitor Ion Creangă, este una în care umorul se îmbină perfect cu ironia, subliniind într-un mod evident anumite trăsături de caracter pe care cei mici le vor observa cu ușurință.
Ba, mai mult, copiii vor sesiza ridicolul din anumite situații, se vor amuza și, cu siguranță, vor pune multe întrebări.”
AUTOR: F.S.