You are currently viewing CSM Târgoviște, înfrângere în primul duel cu Alba Blaj din play-off-ul Diviziei A1 la volei feminin

CSM Târgoviște, înfrângere în primul duel cu Alba Blaj din play-off-ul Diviziei A1 la volei feminin

Voleibalistele Clubului Sportiv Municipal Târgoviște au încheiat printr-o înfrângere prima dispută cu CSM Volei Alba Blaj, din play-off-ul Diviziei A1. Pe teren străin, formația dâmbovițeană a cedat cu 0-3 (17-25, 13-25, 14-25) duelul cu liderul campionatului.

După succesul de astăzi, Alba Blaj a făcut primul pas spre semifinalele competiției. În disputa cu târgoviștencele a fost un meci fără istoric pentru echipa antrenată de Guillermo Naranjo Hernandez care a obținut a 13-a victorie consecutivă, în toate competițiile.

„Echipa noastră de volei a suferit o înfrângere în această seară, în deplasare, în fața celor de la CSM Alba Blaj. Meciul a fost unul extrem de dificil, așa cum era de așteptat, având în vedere valoarea adversarelor și avantajul terenului propriu.

Fetele noastre au luptat, dar s-au confruntat cu o echipă bine organizată și puternică, care și-a impus jocul încă de la început. În ciuda eforturilor depuse, echipa noastră nu a reușit să găsească soluții pentru a ține piept ritmului impus de CSM Alba Blaj”, au transmis reprezentanții clubului târgoviștean, după eșecul cu Alba Blaj.

Volei Alba Blaj și CSM Târgoviște vor juca vineri, de la ora 18:00, tot în Alba Blaj Arena, meciul al doilea. Dacă gazdele se vor impune, vor obține calificarea în semifinale. Dacă, în schimb, CSM Târgoviște va câștiga, va avea loc și meciul 3, tot la Blaj.

M.I.