Echipa de volei feminin CSM Târgoviște a suferit o nouă înfrângere în play-off-ul Diviziei A1. În cel de-al doilea meci din această fază a competiției, dâmbovițencele au cedat și al doilea joc susținut în fața lui CSM Volei Alba Blaj. În disputa de astăzi, susținută tot la Blaj, târgoviștencele au fost învinse de ardelence cu scorul de 1-3 (15-25; 25-23; 25-27; 15-25), după un joc controlat în cea mai mare parte de Alba Blaj.
După succesul de astăzi, Alba Blaj este prima echipă care s-a calificat în semifinalele campionatului.
„Primul set a fost controlat fără drept de apel de CSM Alba Blaj, care s-a impus cu 25-15, echipa noastră având dificultăți în a contracara atacurile adversarelor. Cu toate acestea, fetele noastre au revenit în al doilea set, arătând o cu totul altă față, reușind să câștige la limită, 25-23, și egalând astfel situația la seturi.
Setul al treilea a fost probabil cel mai disputat din întreaga partidă. Ambele echipe au luptat punct cu punct, dar, din păcate, la final, echipa noastră a cedat cu 25-27, un moment care a pus presiune pe moralul fetelor.
Ultimul set a fost din nou dominat de CSM Alba Blaj, care a impus un ritm ridicat și a câștigat cu 25-15, închizând astfel meciul”, au transmis oficialii clubului târgoviștean după a doua înfrângere cu Alba Blaj.
M.I.