Companiile românești din energie sunt printre cele mai performante din piața de profil din România în ciuda fluctuațiilor inerente, a transmis ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
,,Companiile din energie cu capital majoritar de stat sunt un asset major pentru țara noastră și o punte pentru parteneriate în domeniu cu actori foarte puternici din afara țării.
Romgaz a publicat astăzi raportul anual de activitate, iar rezultatele chiar merită remarcate, pentru că demonstrează viziune strategică și perspective semnificative de continuare a creșterii în viitor.
Romgaz își menține poziția de lider în piața gazelor naturale, cu performanțe financiare și operaționale foarte bune, care vor fi întărite în viitor prin proiecte precum Neptun Deep și Caragele.
Producția de gaze a crescut cu peste 3,6%, sonde au fost redeschise, România a devenit deja cel mai mare producător de gaz din UE. Profitul companiei a depășit cu 14,48% cifrele înregistrate în 2023, lichiditatea companiei a crescut spectaculos, numerarul majorându-se cu 246% și ajungând la 1,85 miliarde lei. Totodată, capitalurile proprii au crescut cu 22,82%, consolidând stabilitatea financiară a grupului.
Romgaz a continuat să își optimizeze costurile, beneficiind de reducerea cheltuielilor cu redevențele și de o gestionare eficientă a creanțelor, ceea ce a generat un câștig net de 38,48 milioane lei. În paralel, veniturile din serviciile de înmagazinare au crescut cu 3,31%, contribuind la echilibrul financiar al companiei.
Este important de menționat că Romgaz a continuat politica de investiții, alocând 2,17 miliarde lei pentru proiectul Neptun Deep doar în ultimul an. Nu aș uita de succesul imens pe care compania l-a avut prin prima emisiune de obligațiuni, un record pentru companiile românești.
Mai mult decât atât, Romgaz se pregătește pentru a deveni furnizor de gaze naturale atât pentru populație, cât și pentru companii. Acest model, similar cu cel implementat de Hidroelectrica pe piața energiei electrice, va permite ca o parte din producția proprie să fie livrată direct consumatorilor, la prețuri corecte. Este o măsură care va aduce un echilibru suplimentar pe piață și va asigura românilor acces la gaze naturale la prețuri mai avantajoase.
Ar trebui să ne bucurăm de toate aceste performanțe, din multiple motive. România își crește importanța ca actor regional și european de prim rang pe piața de energie, inclusiv prin activitatea companiilor cu capital majoritar de stat. Minciunile pe care le auzim de luni de zile privind faptul că „nimic nu mai este românesc”, „totul s-a vândut”, „nu mai avem sistem energetic” sunt contrazise în fiecare zi de realitate. Realitatea este că avem companii românești de profil foarte performante, că atragem investiții și parteneri în România pentru proiecte pe zona de energie, că mari investiții abandonate în ultimele zeci de ani sunt acum reluate, iar viitorul țării noastre în domeniu are toate premisele să fie de excepție.
Distrugerea încrederii în companiile autohtone face și ea parte din războiul hibrid cu care ne confruntăm în fiecare zi. Apărarea în fața dezinformării sunt rezultatele și adevărul. Înainte, împreună!”, a transmis Burduja, pe pagina de Facebook.
Editor: IFA