Un avion FedEx a făcut sâmbătă o aterizare de urgenţă pe un aeroport aglomerat din New Jersey, după ce un impact cu un stol de păsări a provocat un incendiu de motor, potrivit AP.
Avionul a aterizat pe Aeroportul Internaţional Newark Liberty ca urmare a situaţiei de urgenţă, au anunţat autorităţile americane. Nu sunt victime, iar focul nu a afectat decât motorul, au mai transmis americanii.
În timpul aterizării, traficul aerian în zonă a fost deviat. Totuşi, situaţia nu a ţinut foarte mult, iar activităţile au revenit la normal pe aeroportul american.
Incidentul a stârnit emoţie deoarece în ultima lună, în America de Nord au avut loc patru mari dezastre aviatice.
editor: IFA