Starmer și Zelenski se întâlnesc astăzi în Downing Street, înainte de summit-ul cu liderii europeni de duminică.
Premierul britanic Keir Starmer și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, au făcut scurte declarații înaintea discuțiilor de la Londra.
Starmer a subliniat sprijinul ferm al Marii Britanii pentru Ucraina, afirmând că „suntem alături de Ucraina atât timp cât va fi necesar” și vorbind despre „o determinare neclintită” pentru obținerea unei păci durabile.
Zelenski i-a mulțumit premierului britanic pentru susținere și a anunțat că mâine se va întâlni și cu regele Charles al III-lea. „Suntem bucuroși să avem astfel de parteneri și prieteni”, a declarat liderul ucrainean.
Premierul britanic a convocat o adunare a liderilor europeni mâine, 2 martie, tot la Downing Street.
Principalul scop al summitului de duminică de la Londra este acela de a pune la punct un plan pentru încheierea unui acord de încetare a focului în Ucraina.
La Summitul de la Londra au fost invitați preşedinţii Franței, Germaniei, Danemarcei, Italiei, Olandei, Norvegiei, Poloniei, Spaniei, Finlandei, Suediei, Republicii Cehe, României și Turciei, precum și secretarul general al NATO, Mark Rutte, dar și liderii Uniunii Europene, Ursula von der Leyen și Antonio Costa.
Editor: IFA