Internaționalul român Andrei Rațiu este tot mai căutat de cluburile mari ale Europei. Jucătorul lui Rayo Vallecano se află în vizorul a trei cluburi spaniole, dar și la altele din Italia, Anglia sau Germania.
După jucătorul român a ieșit de pe radarul celor de la Real Madrid, cluburile spaniole care se mai luptă pentru semnătura fotbalistului mai sunt FC Barcelona, Atletico Madrid și Villarreal. Din afara Spaniei, grupările care țintesc semnătura lui Rațiu sunt AS Roma, Tottenham și Bayer Leverkusen.
Un lucru cert este faptul că Andrei Raţiu mai are contract cu Rayo Vallecano până în vara lui 2028. Fundaşul naţionalei este cotat la suma de 7 milioane de euro, iar clauza de reziliere este de 25 de milioane de euro.
Andrei Raţiu a fost omul meciului dintre Rayo Vallecano şi Sevilla, disputat sâmbătă, 1 martie. Apărătorul român a marcat în minutul 55, din pasa lui Alvaro Garcia. Scorul final a fost însă 1-1. Asta după ce Lukebakio a egalat pentru Sevilla, în minutul 81. După acest rezultat, Rayo Vallecano ocupă locul 6, cu 36 de puncte, iar FC Sevilla se află pe 11, cu 33 de puncte. „Golul îl dedic familiei mele și viitorului meu copil! Abia ce primisem mingea și deja mă gândeam să șutez. Din fericire, a ieșit bine”, a transmis Andrei Rațiu, după disputa cu Sevilla.
M.I.