You are currently viewing Municipiul Târgoviște, lider național în absorbția de fonduri europene, la două categorii

Municipiul Târgoviște, lider național în absorbția de fonduri europene, la două categorii

O nouă recunoaștere pentru performanța administrației locale târgoviștene, în atragerea de fonduri europene. Orașul dâmbovițean este LIDER NAȚIONAL la 2 categorii.

Conform datelor furnizate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, pentru perioada 2019 – 2023, municipiul Târgoviște din regiunea de dezvoltare Sud-Muntenia, s-a clasat pe primul loc la nivel național, la categoria municipalităților reședință de județ, cu mai puțin de 100.000 de locuitori, cu o valoare totală eligibilă a proiectelor de aproximativ 2,25 miliarde de lei. De asemenea, realizând un clasament al valorii proiectelor eligibile, raportate la numărul de locuitori, administrația târgovișteană, se detașează, drept campion, cu o valoare de 33.539 lei/cap de locuitor, locul următor fiind clasat la o distanță considerabilă de peste 2,78 ori mai mica, după cum precizează primarul municipiului, Cristian Stan.

În momentul de faţă Primăria Municipiului Târgovişte are 17 proiecte depuse în cadrul Programului Regional Sud-Muntenia 2021-2027, în calitate de lider de proiect şi două proiecte depuse în parteneriat cu Consiliul Judeţean Dâmboviţa. Din cele 17 cereri de finanţare depuse, un contract este semnat, 11 contracte se află în etapa de evaluare tehnică și financiară şi cinci sunt în contractare.

Domeniile de interes din cadrul Programului, în care au fost depuse proiecte, au vizat eficiența energetică în blocuri și clădiri publice, infrastructura educațională, mobilitatea și regenerarea urbană și nu în ultimul rând patrimoniul.

În total, valoarea celor 17 proiecte depuse depăşeşte 405 milioane de lei”, informează ADR Sud Muntenia.

Agenţia pentru Dezvoltare Regională gestionează, în calitate de Autoritate de Management, cel de-al treilea program european, Programul Regional Sud-Muntenia (PR SM) 2021-2027. În cei 17 ani de la integrarea în Uniunea Europeană, România a absorbit fonduri europene de 90,84 miliarde de euro și a plătit la bugetul Uniunii Europene 29,21 miliarde de euro, rezultând un plus de 61,6 miliarde euro, absorbție netă de fonduri nerambursabile reușită de țara noastră.

AUTOR: F.S.