Un nou proiect cu finanțare nerambursabilă a fost finalizat de administrația târgovișteană. Este vorba despre renovarea energetică a Corpului „B” al Primăriei Municipiului Târgoviște, o investiție de peste 2 milioane de lei, realizată prin PNRR.
Primarul orașului, Cristian Stan, a anunțat, astăzi, într-o conferință de presă că a fost realizată recepția lucrărilor și că, începând din 24 martie, târgoviștenii vor beneficia de aceste „spații moderne, confortabile și funcționale”. În clădirea renovată vor funcționa serviciile primăriei Târgoviște, inclusiv Registratura instituției.
„Acest corp de clădire a fostr transformat aproape integral, în ceea ce înseamnă sisteme de încălzire, tâmplărie, acoperiș, sisteme alternative de producere a energiei termice (…) Ne-am propus, și am reușit, să creăm un mediu eficient și confortabil pentru toți târgoviștenii care interacționează cu serviciile și direcțiile administrației locale”, precizează edilul târgoviștean.
AUTOR: F.S.