Președintele CJD, Corneliu Ștefan, împreună cu premierul, Marcel Ciolacu, a participat la o întâlnire cu CEO-ul Iveco Defence Vehicles România, Claudio Catalano, și cu partenerii români de la Petrești din județul Dâmbovița.
Pe agenda reuniunii s-au aflat discuții despre succesul investiției Iveco de la Petrești și despre proiectele care pot fi dezvoltate în viitor, cu sprijinul autorităților, în beneficiul companiei, dar și al dâmbovițenilor.
„De altfel, Consiliul Județean Dâmbovița a făcut o prioritate din modernizarea infrastructurii pentru ca fabrica de camioane militare Iveco de la Petrești, dar și ceilalți investitori din zonă să își desfășoare activitatea în condiții optime.
Voi susține întotdeauna colaborarea, dialogul și inițiativele comune cu mediul privat pentru că aduc doar lucruri bune: noi locuri de muncă și progresul comunităților dâmbovițene!
Sunt bucuros că și alți investitori au ales zona de sud a județului nostru și vor începe investițiile în perioada următoare„, precizează președintele CJD, Corneliu Ștefan.
AUTOR: F.S.