Cu ocazia numirii dâmbovițeanului Florin Bănica în funcţia de Preşedinte al Administrației Fondului pentru Mediu, Comisarul General al Gărzii Naţionale de Mediu, Andrei Corlan a transmis un mesaj în care și-a arătat aprecierea pentru cel care timp de 3 ani i-a fost comisar general adjunct.
„Astăzi, trei dintre cele mai importante instituții de Mediu din România sunt conduse de oameni proveniți din Garda Națională de Mediu.
Felicitări domnului Președinte a Administratiei Fondului de Mediu, Florin Bănică, pentru numire! Sunt convins că profesionalismul și dedicarea demonstrate pe parcursul mandatului la Garda Națională de Mediu, în calitate de Comisar General Adjunct, vor fi argumente solide pentru a performa în această nouă provocare. În numele întregului colectiv, îi urez mult succes și cât mai multe realizări!”, a transmis Corlan.
Florin Bănică, a fost numit, ieri, președinte al Administrației Fondului pentru Mediu. El îi succede în funcție actualului parlamentar PSD de Dâmbovița, Laurențiu Neculaescu. Florin Bănică a ocupat în ultimii trei ani funcția de comisar general adjunct al Gărzii de Mediu.
AUTOR: F.S.