Manelistul Dani Mocanu şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei staţii de carburant, unde au bătut cu ranga un bărbat.
Fiecare dintre cei doi a primit o pedeapsă de peste cinci ani de detenţie, dar sentinţa nu e definitivă, condamnaţii fiind sub control judiciar.
Judecătorii Tribunalului Argeş l-au condamnat la 5 ani şi 9 luni închisoare pe Daniel Mocanu, cunoscut drept Dani Mocanu. Acesta a fost găsit vinovat pentru tentativă la omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, fapte petrecute în 2022 într-o benzinărie din judeţul Argeş. Judecătorii cu contopit pedeapsa cu o condamnare mai veche, cu suspendare.
În acelaşi dosar, fratele lui Dani Mocanu, Ionuţ Nando Mocanu, a primit o pedeapsă de 6 ani şi 4 luni de închisoare, fiind găsit vinovat pentru tentativă de omor, lovire sau alte violenţe, tulburare a ordinii şi liniştii publice.
Cei doi fraţi se află sub control judiciar, măsură menţinută de instanţa de judecată.
În plus, sentinţa prevede obligarea celor doi fraţi de a plăti către victima lor, care s-a contituit parte civilă, suma de 14.000 de euro cu titlu de daune morale, la cursul BNR din ziua plăţii, precum şi suma de 5.198 lei cu titlu de daune materiale. Bărbatul bătut cu ranga ceruse în instanţă plata unei rente viagere, solicitare respinsă ca inadmisibilă.
În plus, cei doi fraţi trebuie să plătească Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti suma de 40,99 lei reprezentând cheltuieli privind asistenţa medicală acordată victimei, şi Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca Bucureşti suma de 8.743,26 lei reprezentând daune materiale – cheltuieli privind asistenţa medicală acordată bărbatului pe care l-au bătut.
Hotărârea Tribunalului Argeş nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Editor: IFA