Compania sud-coreeană Hanwha intenționează să construiască, în doi ani, o fabrică de armament în județul Dâmbovița, perspectiva fiind ca aceasta să devină un hub regional pentru sisteme, a declarat Michael Coulter, CEO Hanwha Global Defense, în cadrul unei întâlniri cu jurnaliști români. El a subliniat că, din perspectiva companiei sale, cea mai bună soluție pentru actualele provocări este consolidarea industriilor regionale și achizițiile locale.
”Pe lângă exportarea produsului nostru, ceea ce se va întâmpla în continuare, am dori să activăm local pe piețele noastre strategice’‘, a punctat reprezentantul companiei.
Prima tranșă de 18 obuziere K9 și 12 vehicule K10 de realimentare cu muniție va fi livrată direct din Coreea de Sud, iar în același timp va fi construită fabrica din România, unde „vor fi produse majoritatea sistemelor românești de artilerie K9”, a menționat Coulter.
Compania din Coreea de Sud a deschis deja un birou la București, iar, la momentul construcției fabricii, va colabora cu companii românești precum Pro Optica sau Iveco.
Locul unde va fi construită de la zero fabrica este în Dâmbovița.
”Lucrăm îndeaproape cu autoritățile locale și naționale, pentru a avea toate autorizațiile necesare”, a punctat Coulter.
Acesta a afirmat că ”se fac eforturi pentru accelerarea procesului” și estimează că finalizarea construcției fabricii va fi în doi ani, cu începerea acesteia în primul trimestru al anului viitor.
Acesta a estimat că „activitățile Hanwha în România ar putea duce la crearea a până la 2.000 de locuri de muncă, dar acest lucru va depinde în mare măsură de comenzile viitoare pe care le vor avea, de tipul lucrărilor de întreținere și reparații, precum și de alte solicitări care vor veni spre fabrică”.
”Cred că avem o bază suficientă în Dâmbovița pentru început, dar cu siguranță ne vom axa pe dezvoltarea forței de lucru. Ne vom concentra pe dezvoltarea talentelor”, a arătat el.
Editor: IFA