Ieri și astăzi s-au derulat, în școlile dâmbovițene, simulările pentru Evaluarea Națională 2025. Potrivit Inspectoratului Școlar, în județul Dâmbovița au fost înscriși pentru susținerea probelor 4292 de elevi ai claselor a VIII-a. Dintre aceștia, însă, 330 de elevi au lipsit de la Simularea EN, la Matematică, iar 290, la Limba și Literatura Română.
„La proba scrisă de Limba și literatura română – din cei 4292 de elevi înscriși, 288 au fost absenți, rata de participare fiind de 93,29% ( 4004 candidați prezenți).
La proba scrisă de Matematică — din cei 4292 de elevi înscriși, 338 au fost absenți, rata de participare fiind de 92,12% ( 3954 candidați prezenți).
Niciun candidat nu a fost eliminat pentru fraudă sau tentativă de fraudă.
Evaluarea lucrărilor se realizează digitalizat prin intermediul platformei utilizate de Ministerul Educație și Cercetării.
Rezultatele vor fi comunicate individual în data de 31 martie 2025 și vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții cu elevii, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral. Obiectivul urmărit: îmbunătățirea performanțelor școlare în perspectiva examenului din această vară prin adoptarea celor mai potrivite măsuri în acest sens.
Notele nu se trec în catalog, însă, prin excepție, la solicitarea scrisă a părintelui/tutorelui, acestea pot fi consemnate în catalog”, transmite IȘJ, într-un comunicat de presă.
AUTOR: F.S.