După câteva zile în care părea că iarna s-a întors în forță, vremea începe să se amelioreze, în zona montană dâmbovițeană. Temperaturile au început să crească, iar, spre finalul săptămânii, maximele termice vor depăși valoarea de 10 grade Celsius. Meteorologii atrag, însă atenția; este risc moderat de avalanșe, în Munții Bucegi.
„La peste 1800 m, în partea superioară a stratului se întâlnește stratul de zăpadă recent acumulat, ce mai are pe alocuri grosimi de peste 10 cm și care s-a umezit ușor de la insolație și de la creșterea de temperatură din ultimele ore. Alternanța temperaturilor diurne, pozitive, cu cele nocturne, negative, va duce la formarea unor cruste de gheață la suprafața stratului la primele ore ale dimineții. În profunzime se întâlnește zăpada mai veche, umezită și parțial înghețată. În apropierea crestelor regăsim unele plăci de vânt, mai ales pe versanții sudici. Pe fondul temperaturilor în creștere și al insolației, pot apărea curgeri pe tot intervalul estimat, în special pe pantele cu acumulări mai consistente.
Pe anumite pante stratul recent-depus de zăpadă e incomplet stabilizat, iar declanșarea avalanșelor, în general de dimensiuni mici și izolat medii, va fi posibilă atât spontan, pe pantele mai înclinate, cât și la supraîncărcări ale stratului, prin angrenarea stratului recent-depus sau prin ruperea plăcilor de vânt din zona crestelor – risc moderat.
Ninsori importante s-au semnalat și la altitudini mai mici de 1800 m, local de peste 10-15 cm, în general peste sol, stratul vechi de zăpadă fiind în mare parte topit sub această altitudine. Stratul s-a redus însă semnficativ în ultimele 24 de ore. Pe anumite pante sau văi pot apărea unele avalanșe de mici dimensiuni”, informează ANM.
AUTOR: F.S.