You are currently viewing Frații Tate, aflați sub control judiciar, s-au întors în România

Frații Tate, aflați sub control judiciar, s-au întors în România

Frații Andrew şi Tristan Tate s-au întors din SUA în România azi-noapte, unde sunt acuzaţi de trafic de persoane şi alte fapte. Vorbind cu presa în faţa casei lor din Bucureşti, fraţii au spus că s-au întors pentru că „oamenii nevinovaţi nu fug de nimic”.
Suntem în România, așa cum am promis, pentru că oamenii nevinovați nu fug. După lucrurile prin care am trecut merităm deplin să se vadă că nu am făcut nimic greșit (n.r. ilegal), că nu ar fi trebuit să fim judecați sau să stăm la închisoare și să fim denigrați. Cine crede (n.r.  în aceste acuzații) are un IQ destul de mic. Se vede că oamenii în România nu mai au încredere în instituții. Vrem să restabilim această încredere. Revenind acasă, ca cetățeni americani, vrem să ne prezentăm în fața instanței să ne dovedim nevinovăția. Este o investigație. Orice persoană de pe planetă poate fi investigată oricând. Nu am făcut nimic rău, așa că nu mă tem de nimic”, este declarația dată presei de Andrew Tate.

Cei doi, ce se află sub control judiciar, trebuie să se prezinte la poliție periodic.

Am cheltuit 185.000 de dolari pe un avion privat peste Atlantic pentru a semna o singură hârtie în România”, a postat Tate pe platforma de socializare X. ”Oamenii nevinovați nu fug. Ei își curăță numele în instanță”, adăugat acesta.

Editor: IFA