În această dimineață, a fost aprobat bugetul municipiului Târgoviște pentru anul 2025. Și de această dată dezvoltarea este cea care primesște cele mai multe fonduri. Astfel cele aproape 90 de investiții aflate în derulare vor putea fi duse la bun sfârșit, anunță primarul municipiului, Daniel Cristian Stan.
„Și de această dată, capitolul destinat dezvoltării este cel mai important, bugetul aferent investițiilor cu finanțare nerambursabilă depășind 243.000.000 lei, ponderea cea mai mare având-o proiectele cu finanțare europeană.
Sunt derulate proiecte în toate domeniile de infrastructură posibile: în reabilitare stradală, transport public, parcuri, în infrastructura socială și, foarte important, continuăm cel mai mare program de investiții din istoria municipiului în infrastructura educațională: grădinițe, școli, licee.
În rest, pentru târgovișteni, rămâne cum am stabilit: ne vedem pe teren, pe șantiere, în fiecare cartier, cu precizarea că, pe parcursul anului, pe măsură ce vor fi semnate noile finanțări, bugetul de investiții se va dubla!”, transmite edilul dâmbovițean.
AUTOR: F.S.