You are currently viewing Virgil Guran, președinte PNL Dâmbovița: nu ne vor salva cei care promit aiureli fără acoperire, nici cei care sunt susținuți de surse dubioase, nici marionetele Moscovei!

Virgil Guran, președinte PNL Dâmbovița: nu ne vor salva cei care promit aiureli fără acoperire, nici cei care sunt susținuți de surse dubioase, nici marionetele Moscovei!

Pericolul extremismului este unul care pare că planează asupra întregii lumi. Îmbrăcat în lozinci pe care oamenii își doresc să le audă, acesta prinde teren și în Europa și pare a fi cuprins și România. Nu ne vor salva cei care promit aiureli fără acoperire, nici cei care sunt susținuți de surse dubioase, nici marionetele Moscovei, atrage atenția în acest context tulbure, președintele PNL Dâmbovița, Virgil Guran.

Liberalul subliniază că un președinte extremist ar însemna pentru România haos în guvernare, explozia prețurilor, neîncrederea investitorilor și un cutremur economic. Iar în aceste condiții, nici alegerile anticipate, cu consecințe îngrijorătoare, nu ar fi excluse.

„Există nemulțumiri din partea românilor. Este adevărat! Au dreptate în multe privințe!
S-au făcut și multe greșeli, dar aceste greșeli în actul de guvernare le reparăm tot noi, prin corectare, prin asumare, prin lecțiile pe care le-am învățat. Acolo unde s-a greșit cu intenție, aceia să plătească! Pentru că într-o democrație este normal ca poporul să ne tragă de mânecă atunci când greșim.
Dar, am spus-o și o repet, nu ne vor salva cei care promit aiureli fără acoperire, nici cei care sunt susținuți de surse dubioase, nici marionetele Moscovei. Nu vor reuși ei să țină țara în stabilitate.
România trebui să meargă înainte si va merge cu o alianță care ține țara în echilibru și cu un lider autentic, Crin Antonescu!”, transmite președintele PNL Dâmbovița, Virgil Guran.

AUTOR: F.S.