La data de 24 martie a.c., un tânăr, de 24 de ani, din Pucioasa, a fost reținut pentru 24 de ore, iar, ulterior, față de acesta a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Persoana în cauză este cercetată în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Din investigațiile efectuate a reieșit faptul că, la data de 22 martie a.c., în jurul orei 01.50, polițiștii din cadrul Secției nr. 11 Poliție Rurală Pucioasa, l-au surprins în trafic pe bănuit, în timp ce ar fi condus un autoturism pe raza comunei Brănești, deși avea dreptul suspendat de a conduce vehicule.
De asemenea, în urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a reieșit o valoare de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la spital, însă a refuzat recoltarea unor probe biologice necesare pentru stabilirea cu exactitate a îmbibației alcoolice.
IPJ DÂMBOVIȚA