Miercuri, 26 martie 2025, la Universitatea „Valahia” din Târgoviște a avut loc evenimentul „Workshop științific: Tehnici de redactare a unui articol științific și etica publicării”, care s-a desfășurat, în Sala Senatului din Campusul universitar.
La întâlnire au luat parte conducerea universității, studenți, doctoranzi, cadre didactice, cercetători și reprezentanți ai mediului academic, alături de specialiștii de la MDPI Romania:
• Octavian IONESCU, specialist în Marketing și Comunicare, care a conturat o imagine de ansamblu asupra MDPI Romania;
• Laurențiu PREDA, Journal Relations Specialist, care a susținut o prezentare despre tehnici de redactare a unui articol științific și bune practici în structurarea acestuia;
• Dr. Anamaria VARTOLOMEI, Journal Relations Specialist, care a abordat aspectele legate de etică și responsabilitate în procesul de publicare științifică, subliniind importanța integrității academice.
În deschiderea workshopului, Prorectorul responsabil de Cercetare și Creație Universitară, prof. univ. dr. habil. Daniel Emil Constantin DUNEA, a transmis mesajul Rectorului Universității „Valahia” din Târgoviște, conf. univ. dr. ing. Ioan-Corneliu SĂLIȘTEANU, și a subliniat faptul că studenții, cadrele didactice, cercetătorii și conducerea universității reprezintă un pilon de referință pe scena științifică românească și internațională.
În cadrul evenimentului, participanții au aflat cum își pot îmbunătăți abilitățile de redactare a lucrărilor științifice, cum să respecte principiile etice și deontologice, precum și care sunt cerințele de publicare în revistele științifice de specialitate.
Atmosfera a fost una interactivă, participanții având ocazia să adreseze întrebări și să primească răspunsuri bazate pe îndrumări practice, din perspectiva publicării în condiții de integritate academică.
Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de discuții libere, în cadrul căreia au fost evidențiate nevoile curente ale comunității academice în ceea ce privește îmbunătățirea calității articolelor științifice și menținerea unui standard etic ridicat în cercetare.
Universitatea „Valahia” din Târgoviște continuă astfel, să sprijine dezvoltarea profesională a studenților și deopotrivă, a cadrelor didactice și cercetătorilor.
Compartimentul de Relații Publice