You are currently viewing Banca de Investiţii si Dezvoltare (BID), deţinută 100% de statul român, a fost lansată oficial

Banca de Investiţii si Dezvoltare (BID), deţinută 100% de statul român, a fost lansată oficial

Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) este deținută integral de statul român prin Ministerul Finanțelor. Astfel, după CEC Bank și Exim Banca Românească, România are o nouă instituție financiară, dar această nouă apariție NU va funcționa precum o bancă comercială.

Primele trei produse ale băncii care sunt gata şi intră în etapa de consultare cu băncile comerciale. Ele sunt garanţia de portofoliu pentru IMM, garanţiile individuale şi creditele, potrivit informaţiilor băncii.

Noua instituție nu va concura cu CEC Bank sau Exim Banca Românească, dar va prelua unele atribuții a celei din urmă, a spus directorul general BID, Dan Sandu.

Suntem parteneri cu tot sistemul bancar și suntem complementari cu toate instituțiile de credit din România. Nu avem voie să fim concurenți. Cum vom facilita accesul la finanțare: e tehnică bancară prin produsele noastre care înglobează garanția statului. Prin această garanție eliberăm necesarul de capital pe care băncile trebuie să îl atașeze activelor pe care le pun în piață” a declarat Dan Sandu la evenimentul de deschidere.

Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) își propune să sprijine economia românească prin finanțarea IMM-urilor, a proiectelor de infrastructură și prin facilitarea accesului la fonduri europene.

Banca a fost înfiinţată în anul 2023 prin hotărâre de guvern, după aproape un deceniu de discuţii şi şase guverne, şi este administrată în sistem dualist de un consiliu de supraveghere şi un directorat. La conducerea executivă a BID, pe poziţia de director general, preşedinte al directoratului a ajuns Dan Sandu. Președintele Consiliului de Supraveghere al băncii este Ștefan Nanu, șeful Trezoreriei Statului.

Editor: IFA