You are currently viewing Parlamentul European l-a votat pe Lucian Romașcanu ca membru al Curții de Conturi Europene

Parlamentul European l-a votat pe Lucian Romașcanu ca membru al Curții de Conturi Europene

Instituția condusă de Roberta Metsola a aprobat marți, 1 aprilie, numirea lui Lucian Romașcanu ca membru al Curții de Conturi Europene din partea României pentru un mandat de șase ani.
Europarlamentarii au votat astfel: 437 de voturi pentru, 128 împotrivă și 92 abțineri. „Lucian Romașcanu, a cărui numire a fost recomandată anterior de Comisia pentru control bugetar, a fost ministru al Culturii, iar în prezent este președintele Consiliului Județean Buzău. Deține o diplomă de licență de la Academia de Studii Economice din București și o diplomă de master (MBA) de la Facultatea de administrare a afacerilor (ASSEBUS) din București”, a transmis Parlamentul European.

Decizia finală va fi luată de statele membre ale UE în cadrul Consiliului. Procedura spune că membrii Curții de Conturi Europene sunt numiți de Consiliul Uniunii Europene, după consultarea Parlamentului European, pentru un mandat de 6 ani, care poate fi reînnoit. Mandatul actualului membru român al Curții de Conturi Europene, Viorel Ștefan, expiră pe 30 iunie. Prin urmare, dacă nu vor fi modificări, Romașcanu își va începe mandatul pe 1 iulie.
Salariul de bază al unui membru al Curții Europene de Conturi este de 27.000 de euro lunar. Salariile sunt stabilite prin Statutul funcționarilor și sunt scutite de impozitul național, dar supuse impozitului UE. Pe lângă salariul lunar de bază, membrii Curții de Conturi Europene pot primi indemnizații pentru locuință și diurne pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare în interes de serviciu.
Editor: IFA