You are currently viewing Pas important, spre sustenabilitate, parc fotovoltaic la Târgoviște

Pas important, spre sustenabilitate, parc fotovoltaic la Târgoviște

Unul dintre cele mai importante proiecte din istoria municipiului Târgoviște, în termeni de sustenabilitate, a trecut în etapa de contractare. Primarul orașului, Cristian Stan, anunță că
Este vorba despre „Creșterea nivelului de independență energetică a Municipiului Târgoviște prin crearea unui parc fotovoltaic”.

După implementare, obiectivul ar putea asigura, în proporție de peste 95%, independența energetică a municipiului Târgoviște, din punct de vedere al energiei electrice necesare!

Indiferent că vorbim despre școli, grădinițe, creșe, iluminat public, Complexul Turistic de Natație sau de orice alte instituții sau servicii publice, energia electrică necesară va fi asigurată, în proporție covârșitoare, prin proiectul în discuție.
Investiția, în valoare de 19.324.292 lei, cu TVA, va fi implementată pe o suprafață de 50.000 mp., situată în vecinătatea Complexului Turistic de Natație, iar finanțarea obiectivului de investiții se va asigura din bani europeni, prin Programul „Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produse din surse regenerabile pentru autoconsum din cadrul Programului – cheie 1 – Surse regenerabile de energie și stocarea energiei – Fondul pentru modernizare (FM)”, precizează edilul târgoviștean.

AUTOR: F.S.