You are currently viewing Claudia Gilia: munca celor din Instituția Prefectului reprezintă o temelie de stabilitate și progres

Claudia Gilia: munca celor din Instituția Prefectului reprezintă o temelie de stabilitate și progres

Data de 2 aprilie marchează Ziua Instituției Prefectului, un prilej de a evidenția rolul esențial al acestei autorități în coordonarea administrației publice locale și implementarea politicilor guvernamentale. Cu acest prilej, fostul prefect dâmbovițean, Claudia Gilia, a transmis un mesaj de apreciere pentru eforturile depuse de cei ce asigură echilibrul între autorități și comunitate, între lege și nevoile oamenilor.

„Ca profesor de drept public, fost prefect, cunosc cât de prețioasă este misiunea celor care, prin rigoare și integritate, veghează la respectarea principiilor democratice și la buna funcționare a instituțiilor statului.
Rolul Instituției Prefectului depășește simpla administrație — este despre construcție și dialog, despre responsabilitate și solidaritate, despre respectul față de lege, dar și despre emoție, empatie și omenie.
Într-o societate aflată într-o continuă evoluție, munca celor din Instituția Prefectului reprezintă o temelie de stabilitate și progres. Prin implicarea fiecăruia, atentă și corectă, contribuiți la consolidarea unui stat bazat pe dreptate, lege, ordine și respect reciproc.
Vă doresc sănătate, împliniri profesionale și inspirația de a continua să fiți modele de responsabilitate și dedicare.
La mulți ani Instituției Prefectului și tuturor celor care îi slujesc pe cetățeni cu onoare și dăruire!”, a transmis președintele senatului Universității Valahia din Târgoviște, Claudia Gilia.

AUTOR: F.S.