You are currently viewing Sorin Ion, secretar de stat la ministerul Educaţiei şi Cercetării: Dacă avem pretenţia ca elevii să fie alfabetizaţi digital, trebuie să avem profesori alfabetizaţi digital

Sorin Ion, secretar de stat la ministerul Educaţiei şi Cercetării: Dacă avem pretenţia ca elevii să fie alfabetizaţi digital, trebuie să avem profesori alfabetizaţi digital

Pandemia a accelerat dotarea instituţiilor de învăţământ cu dispozitive moderne, care ajută elevii să înveţe, astfel că următorul pas este ca profesorii şi elevii să înveţe să folosească platformele e-learning. Declarația îi aparține dâmbovițeanului Sorin Ion, secretar de stat în cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, și a fost făcută în cadrul evenimentului ANIS International Summit.

„Surpriza a fost că de curând, aproape la întâmplare, am fost într-o şcoală de ţară, din judeţul Giurgiu. În fiecare clasă, iar asta am văzut şi în alte şcoli, avem table interactive care, culmea, sunt şi deschise şi utilizate. De fapt, asta este extrem de important. Nu mai vorbim de dotare, vorbim despre utilizarea platformelor de e-learning. Tot pandemia ne-a învăţat să utilizăm platformele. În acest moment este funcţională şi platforma de e-learning a Ministerului Educaţiei, Biblioteca virtuală Edulib. În fiecare zi întreb câţi utilizatori noi mai avem pe platformă, pentru că sunt create peste 800.000 de conturi şi din păcate nu merge exponenţial cum mi-aş fi dorit eu, dar merge liniar, crescător”, a spus acesta.

Potrivit oficialului din Ministerul Educației, următorul pas este formarea continuă a profesorilor pentru utilizarea tehnologiilor digitale.

Pentru că, dacă avem pretenţia ca elevii noştri să iasă alfabetizaţi digital, trebuie să avem nişte profesori alfabeţi digital. Avem program de formare pentru 100.000 de profesori pentru pedagogie digitală. numărul total de profesori din învăţământul preuniversitar este puţin peste 200.000, deci obiectiv este jumătate dintre ei, ceea ce e bine. O parte dintre ei au fost deja formaţi.”

AUTOR: F.S.