You are currently viewing Buget concentrat pe investiții, anul acesta, la Sălcioara

Buget concentrat pe investiții, anul acesta, la Sălcioara

La finalul lunii martie, administrația locală a votat bugetul anului 2025 al Comunei Sălcioara. Edilul, Florina Ivașcu, anunță că prioritare sunt, anul acesta, investițiile care, cu siguranță, vor îmbunătăți viața comunității.

„Bugetul a fost aprobat, deși am avut două amendamente venite din partea consilierilor AUR și PSD.
 În urma amendamentelor, au fost eliminate din lista de investiții de anul acesta următoarele obiective:
– Realizare drum DC 59 în aproprierea căii ferate din Podu Rizii;
– Forare puțuri de mare adâncime.
Mai jos vă prezentăm câteva obiective pe care le avem pe lista de investiții a anului 2025:
– Acordarea unui ajutor pentru tinerii căsătoriți civil (1000 lei);
– Acordarea unui trusou pentru copiii nou născuți în Comuna Sălcioara (1500lei);
– Extindere sistem de canalizare menajeră în Comuna Sălcioara;
– Înființare distribuție gaze naturale în Comuna Sălcioara (consultanță, proiectare -SF-PT, doc. avize, autorizare, acorduri, expertize, studii teren, taxe, comisioane, execuție, asistență tehnică, diriginte șantier, avize, autorizații, documentație concesionare, etc);
– Alimentare cu apă în Comuna Sălcioara (Servicii realizare documentații, avize, acorduri, autorizații, etc, lucrări construcții – ignifugare, realizarea de branșamente la rețeaua publică de apă pentru locuitorii Comunei Sălcioara);
– Transformarea Digitală în cadrul Comunei Sălcioara, jud. Dâmbovița (consultanță, proiectare, audit, studii, etc);
– Extindere rețele iluminat public în Comuna Sălcioara, jud. Dâmbovița (ieșire sat Bănești spre gară și Cuza Vodă – Bănești)”, transmite primarul comunei Sălcioara, Florina Ivașcu.

AUTOR: F.S.