Ne așteaptă un weekend mohorât, în județul Dâmbovița. Meteorologii au emis o Informare meteorologică de vreme rea, valabilă de mâine, 5 aprilie, ora 10.00, până pe 7 aprilie, la ora 18.00.
În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării, vor fi precipitații ce vor avea mai ales caracter de aversă și vor acumula local cantități de apă de 10…20 l/mp și izolat de 30…40 l/mp. Sâmbătă vor fi ploi, descărcări electrice, vijelii și izolat grindină în jumătatea de nord a teritoriului. Din noaptea de sâmbătă spre duminică, vremea se va răci accentuat, iar ploile se vor extinde și se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare, la început la munte, apoi și în zonele joase de relief. Îndeosebi în zona montană și submontană se va depune strat de zăpadă, în medie de 10…15 cm.
În majoritatea regiunilor, vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 40…50 km/h.
Nopțile și diminețile vor deveni deosebit de reci, cu temperaturi preponderent negative. Temperaturile minime se vor situa în general între -7 și 2 grade. Local se va produce brumă și îngheț la sol.
Tot în weekend, zona montană dâmbovițeană se află sub avertizare Cod Galben de viscol. ANM anunță perioade în care vor fi intensificări ale vântului și vijelii, cu viteze de 50…70 km/h. La altitudini mari, în general de peste 1700 m, rafalele vor fi de 75…85 km/h și temporar va fi viscol.
Meteorologii informează că vremea se va menține deosebit de rece și temporar vor fi precipitații mixte și intensificări ale vântului, până spre sfârșitul săptămânii viitoare.
AUTOR: F.S.