Paul-Philippe, cunoscut ca „Prințul Paul al României”, condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare în dosarul retrocedării Fermei Băneasa, a fost arestat în Paris, luni dimineața, pentru executarea mandatului european de arestare emis de autoritățile române, potrivit surselor Antena 3 CNN.
Curtea de Apel Brașov a solicitat Biroului SIRENE (n.r. Supplementary Information Request at the National Entries, Solicitare de informații suplimentare la intrarea pe teritoriul național) introducerea unei semnalări pentru arestare și predare, în baza noului mandat european de arestare, emis pe numele lui Paul-Philippe, și a cerut retragerea celui vechi.
Biroul SIRENE a validat inserarea noului mandat de arestare și a solicitat omologilor francezi localizarea și arestarea celui în cauză.
În prezent, procedura executării mandatului de arestare emis de către România este în desfășurare, au precizat sursele citate.
Paul Lambrino este urmărit de justiția din România, după ce a fost condamnat definitiv în 2020 la trei ani şi patru luni închisoare cu executare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa. În acest caz, 18 persoane au fost condamnate, printre care oamenii de afaceri israelieni Tal Silberstein şi Beny Steinmetz, iar prejudiciul adus statului a fost estimat de procurori la 145 de milioane de euro.
Atât o instanță franceză, cât și una din Malta au decis să dea curs cererii de extrădare a României.
Editor: IFA