You are currently viewing USR îi cere Elenei Lasconi să se retragă din cursa pentru prezidențiale în favoarea lui Nicușor Dan

USR îi cere Elenei Lasconi să se retragă din cursa pentru prezidențiale în favoarea lui Nicușor Dan

Mai mulți lideri USR, printre care Ionuț Moșteanu și Dominic Fritz, i-au cerut Elenei Lasconi să renunțe la candidatura pentru alegerile prezidențiale în favoarea lui Nicușor Dan. Solicitarea vine în contextul unui nou sondaj intern care indică o scădere semnificativă a susținerii pentru Lasconi, aceasta fiind creditată cu doar 4,1% din intențiile de vot.

Biroul Naţional al USR a decis miercuri să convoace o şedinţă de Comitet Politic pentru a vota susţinerea, la alegerile prezidenţiale din luna mai, a candidatului independent Nicuşor Dan.

Anunţul a fost făcut, într-o conferinţă de presă, de vicepreşedintele USR Dominic Fritz.

Pentru noi este foarte clar că nu mai există o cale pentru Elena Lasconi să ajungă în turul doi şi de aceea astăzi, în şedinţa de Birou Naţional, am decis să convocăm un Comitet Politic, luând în considerare pericolul real în care este România, şi să punem pe primul loc responsabilitatea faţă de această ţară, chiar dacă asta, pe termen scurt, înseamnă o decizie dureroasă pentru partid, iar la acest Comitet Politic să votăm susţinerea unui independent pentru funcţia de preşedinte al României. Nu este o decizie pe care am luat o uşor”, a precizat Dominic Fritz.

Editor: IFA