Poşta Română a lansat etapa de înscrieri pentru cea de-a treia ediţie a programului de Internship, dedicat studenţilor sau noilor absolvenţi de învăţământ superior, ce se va derula începând cu data de 1 iulie, timp de trei luni, scrie Agerpres.
Potrivit unui comunicat de presă al operatorului naţional de servicii poştale, noua campanie se va derula sub deviza „Tradiţie şi Inovaţie”, iar 19 tineri vor avea ocazia să descopere culisele uneia dintre cele mai mari şi importante instituţii din ţară, să lucreze alături de specialişti şi să contribuie la proiecte reale, cu impact naţional.
Locurile disponibile în Administraţia Centrală a companiei sunt următoarele: Cabinet director General (două posturi vacante), Strategy Management (1), Unitatea de Afaceri: Curierat (1), Unitatea de Afaceri: Imobiliare (1), Unitatea de Afaceri: Logistică (1), Departament Infrastructură (1), Departament Economico-Financiar (două posturi), Departament Juridic (1), Departament Clienţi şi Vânzări (1), Departament Transformare Digitală (cinci posturi), Inspecţie, Integritate şi Antifraudă (două posturi), Achiziţii (1).
Pentru ediţia din acest an a programului de Internship de la Poşta Română pot aplica studenţi sau absolvenţi pasionaţi de domenii precum Management, IT, Economie, Relaţii Internaţionale, Finanţe, Drept etc.
Pe lista condiţiilor de acceptare se află: cunoaşterea limbii engleze la nivel avansat, cunoştinţe avansate în utilizarea computerului (pachet MS Office: Word, Excel, PowerPoint), abilităţi de comunicare şi lucru în echipă, atitudine proactivă şi dorinţa de a învăţa, experienţă anterioară, inclusiv rolurile de voluntar sau intern în alte programe de Internship în domenii relevante, constituie un avantaj.
Perioada de înscriere în program este 9 – 30 aprilie 2025, ulterior fiind stabilite interviurile online (perioada 1 – 30 mai 2025). Programul de Internship va debuta pe data de 1 iulie 2025 şi va dura trei luni.
Editor: IFA