Franța ar putea recunoaște statul Palestina și ar putea lua această decizie încă din luna iunie, a declarat Președintele francez, Emmanuel Macron, într-un interviu acordat unui post de televiziune francez, scrie POLITICO.
Macron a subliniat că recunoașterea statului palestinian ar putea fi finalizată în cadrul unei conferințe ONU, pe care Franța o va co-prezida alături de Arabia Saudită, având ca scop promovarea soluției celor două state.
Macron a explicat că această decizie nu este motivată de dorința de a mulțumi anumite grupuri, ci de convingerea că, la un moment dat, această decizie va fi „justă”. Totodată, Macron speră că recunoașterea Palestinei va încuraja țările care susțin Palestina să recunoască și Israelul – lucru pe care multe dintre ele nu l-au făcut până acum.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu și ministrul israelian de externe Gideon Sa’ar au criticat dur această intenție, considerând-o o „recompensă pentru terorism” și un impuls pentru Hamas.
Grupul evreiesc Crif din Franța a descris recunoașterea Palestinei drept „o victorie politică inacceptabilă” pentru Hamas.
Editor: IFA