Universitatea „Valahia” din Târgoviște, prin Facultatea de Științe și Arte, în parteneriat cu Centrul Județean de Excelență Dâmbovița, se dedică și în acest an cu profesionalism pregătirii elevilor dâmbovițeni calificați la etapa națională a olimpiadelor școlare de fizică și chimie.
Activitatea este coordonată la nivelul facultății de către lect. univ. dr. Ana Maria HOSSU, Decanul Facultății de Științe și Arte, în colaborare cu prof. Teodora Eugenia POPA, Director al Centrului Județean de Excelență Dâmbovița.
Astfel, în perioada martie – aprilie 2025, cadrele didactice universitare desfășoară activități de pregătire avansată cu următorii elevi merituoși:
La disciplina Fizică:
• Sophia Maria ANDREI, clasa a VI-a, Colegiul Național Pedagogic „Constantin Cantacuzino”, Târgoviște
• Cristian-Gabriel MĂNESCU, clasa a IX-a, Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, Târgoviște
• Călin Mihai IONAȘCU, clasa a XI-a, Colegiul Național Pedagogic „Constantin Cantacuzino”, Târgoviște
• Andreas Simion VANKA HOSSU, clasa a VII-a, Școala Gimnazială „Vasile Cîrlova”, Târgoviște
• Tudor Andrei PĂTRAȘCU, clasa a VIII-a, Colegiul Național „Constantin Carabella”, Târgoviște
Elevii sunt coordonați și pregătiți de către lect. univ. dr. Gabriel DIMA și conf. univ. dr. Claudia STIHI, cadre didactice ale Facultății de Științe și Arte din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște, cu o experiență îndelungată în formarea tinerilor olimpici.
La disciplina Chimie:
• Alexia Elena ALBU, clasa a VII-a, Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, Târgoviște
• Dragoș Eugen VOINEA PETRESCU, clasa a VIII-a, Colegiul Național „Constantin Carabella”, Târgoviște
• Răzvan Florentin DRĂGĂESCU, clasa a XI-a, Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, Târgoviște
• Miruna BĂLAȘA, clasa a VIII-a, Colegiul Național „Constantin Carabella”, Târgoviște
Pregătirea elevilor la disciplina chimie se realizează sub îndrumarea conf. univ. dr. Marius BUMBAC și Cercetător științific gr. II dr. ing. Cristina Mihaela NICOLESCU, membri activi ai comunității academice din cadrul aceleiași facultăți.
Această inițiativă, devenită deja tradiție în cadrul parteneriatului educațional dintre Universitatea „Valahia” din Târgoviște și Centrul Județean de Excelență Dâmbovița, reflectă prioritatea comunității academice, de a sprijini excelența în educație și de a cultiva potențialul tinerilor pasionați de știință.
„Mi-a plăcut foarte mult să lucrez în cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște. Am învățat o mulțime de lucruri, dar m-am și distrat cu multitudinea de culori. Activitatea desfășurată în cadrul facultății alături de niște profesori foarte implicați mi-a fost și încă îmi este de mare ajutor în studiul chimiei. Revin de fiecare dată cu mare drag!”, mărturisește Dragoș VOINEA, elev calificat la etapa națională a olimpiadei de chimie. De cealaltă parte, Tudor Andrei PĂTRAȘCU, pasionat de fizică, subliniază faptul că „Activitatea desfășurată la Universitatea „Valahia” din Târgoviște a reprezentat o experiență practică deosebit de utilă. Am avut ocazia să aplic cunoștințele teoretice acumulate în domeniul fizicii și să observ direct importanța acestora în realitate. Activitatea a fost bine organizată și extrem de relevantă pentru pregătirea mea.” .
Universitatea „Valahia” din Târgoviște, alături de Centrul Județean de Excelență Dâmbovița susțin astfel, misiunea de a sprijini performanța, cercetarea și educația de calitate, construind punți solide între mediul universitar și cel preuniversitar.