Aproximativ 33.700 de vehicule produse în uzina din Rastatt, Germania, între februarie 2021 și ianuarie 2024, sunt vizate de o campanie de rechemare în service pentru posibile scurtcircuite la bateria de înaltă tensiune.
Conform datelor, defecțiunea poate duce la un scurt-circuit periculos, cu risc crescut de incendiu al întregului autovehicul. În cazul producerii unui astfel de incident, integritatea pasagerilor ar putea fi pusă serios în pericol. Producătorul german a anunțat că verificările și eventualele reparații vor fi suportate integral de companie.
EQA și EQB sunt două dintre cele mai accesibile modele electrice ale mărcii germane, fiind echipate cu baterii de 66 și 70 kWh și oferind o autonomie de până la 540 km. Chiar dacă se încadrează în segmentul compact, prețul acestora depășește adesea media pieței pentru mașini electrice.
Aceasta nu este prima campanie de rechemare pentru cele două modele. În 2023, Mercedes-Benz a mai rechemat în service EQA și EQB din cauza unor probleme la siguranța pirofuzibilă, dispozitivul care deconectează sistemul electric în caz de urgență. Atunci, posibilele deplasări ale capacului cutiei electrice puteau duce la afectarea cablajelor, cu potențial de oprire bruscă în mers a motorului.
În 2024, marca germană a înregistrat deja 24 de campanii de rechemare pentru 23 de modele la nivel european și 43 în Germania, potrivit autorității federale pentru transport (KBA), ceea ce face din Mercedes-Benz lider în topul rechemărilor din acest an.
Proprietarii Mercedes EQA și EQB sunt sfătuiți să verifice pe site-ul oficial, folosind seria de șasiu (VIN), dacă vehiculul lor este afectat. De asemenea, pot contacta direct dealerii autorizați pentru detalii suplimentare și programări în service.
Editor: IFA