You are currently viewing România participă la primul Proiect Important de Interes Comun European (IPCEI) dedicat tehnologiilor nucleare

România participă la primul Proiect Important de Interes Comun European (IPCEI) dedicat tehnologiilor nucleare

România participă la primul Proiect Important de Interes Comun European (IPCEI) dedicat industriei nucleare, anunță ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

O veste foarte bună pentru România, direct de la Bruxelles! Săptămâna aceasta, în cadrul Forumului la nivel înalt pentru Proiecte Importante de Interes Comun European (IPCEI), a fost aprobată scrisoarea de sprijin pentru un proiect european în domeniul energiei nucleare, la care participă și România. Este pentru prima dată când se lansează un IPCEI dedicat tehnologiilor nucleare”, a spus Burduja.

El a subliniat că decizia din aceste zile încheie o primă etapă de selecţie pentru cinci domenii prioritare ale industriei nucleare europene, respectiv: producerea energiei nucleare cu tehnologii inovatoare, cum sunt reactoarele modulare mici (SMR) şi reactoarele avansate (AMR); prelucrarea uraniului şi gestionarea combustibilului nuclear; dezvoltarea lanţului de aprovizionare şi modernizarea instalaţiilor industriale; progresul în domeniul fuziunii nucleare; producerea de radioizotopi medicali, cu accent pe cercetare şi inovaţie.

Potrivit preşedintelui autorităţii de concurenţă, Bogdan Chirițoiu, acest nou IPCEI marchează o dublă premieră, fiind primul proiect de acest tip dedicat sectorului nuclear şi, totodată, primul IPCEI în care România deţine rolul de coordonator al uneia dintre cele cinci arii tematice ale proiectului, respectiv cea referitoare la producţia radioizotopilor cu scop medical, utilizaţi, de exemplu, în diagnosticarea şi tratamentul cancerului.

Acest proiect are un rol esenţial pentru România: iniţiativele ce se vor derula în cadrul IPCEI vor atrage investiţii consistente în infrastructura de cercetare, în dezvoltarea lanţului valoric pentru tehnologiile SMR (reactor modular de mici dimensiuni – n. r.) şi AMR (reactor modular avansat – n. r.), în ciclul combustibilului nuclear, precum şi în producţia de radioizotopi medicali”, a explicat preşedintele Consiliului concurenţei.

Editor: IFA