You are currently viewing Romsilva a cumpărat 4.000 de hectare de pădure în județul Neamț

Romsilva a cumpărat 4.000 de hectare de pădure în județul Neamț

Ministerul Mediului a informat că începând de vineri – 11 aprilie= statul român deține o pădure cu o suprafață de 4.063,25 hectare, situată în județul Neamț, în zonele administrative ale comunelor Grințeș, Ceahlău, prin finalizarea achiziției acesteia de către Regia Națională a Pădurilor – Romsilva.

Valoarea tranzacției a fost de 111,83 milioane lei, tranzacția fiind aprobată, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 5/2025.

Aceasta reprezintă cea mai mare achiziție de pădure realizată până în acest moment în numele statului român, iar suprafața de peste patru mii de hectare va intra în patrimoniul public al statului. Terenul forestier achiziționat este administrat de Ocolul Silvic Poiana Teiului, din cadrul Direcției Silvice Neamț.

De la înființarea sa, în 1991, până în 2024, Romsilva a achiziționat, în numele statului, de la proprietari privați, un total de 10.322,76 hectare de fond forestier, precum și 1.923,67 hectare de terenuri inapte pentru agricultură, care au fost ulterior împădurite. Aceste achiziții au contribuit la extinderea fondului forestier al statului cu 12.246,42 hectare.

Editor: IFA