Administrația din Voinești continuă asfaltarea străzilor din comună la care încă nu s-a intervenit. Primarul, Gabriel Sandu, anunță că a început turnarea celor 2 straturi de covor asfaltic pe străzile rămase nemodernizate în satul Oncești. Între timp se lucrează la documentația pentru infrastructura rutieră din satul Manga, precizează edilul.
„Se toarnă pe străzile „Țarina” și „Valea lui Bar”. Lungimea totală a străzilor ce urmează a fi asfaltate este de 6 Km. Acest proiect este realizat în asociere cu CJ Dâmbovița prin P.J.D.L.
Valoarea totală a proiectului privind execuția lucrărilor este de 5.000.000 lei din care 2.300.000 lei contribuția Consiliul Județean iar 2.700.000 lei contribuția din bugetul local al Comunei Voinești.
Mulțumim, domnule președinte, Corneliu Ștefan, pentru sprijinul acordat privind modernizarea străzilor în satele comunei Voinești.
Pregătim documentația necesară și pentru străzile din satul Manga.
NE ȚINEM DE CUVÂNT!”, scrie Gabriel Sandu, pe pagina sa de socializare.
AUTOR: F.S.