Contractele de investiții pentru “Complex Sportiv Corvinul 1921 Hunedoara” și „Noua Arenă multifuncțională C.S. Dinamo București” au fost semnate miercuri de premierul Marcel Ciolacu și ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.
“Cele două proiecte reprezintă mai mult decât stadioane ultramoderne. Sunt adevărate ancore de dezvoltare comunitară. Construim în ambele cazuri câte un complex sportiv de nivel european, cu multiple beneficii pentru comunitate, în special pentru familiile tinere cu copii. În ambele situații vom vedea o revitalizare a zonei respective și creșterea investițiilor care vor sprijini economia locală, generând locuri de muncă și dezvoltare urbanistică”, a declarat premierul Marcel Ciolacu, potrivit Agerpres.
Premierul a mai subliniat că se face și un act de dreptate, prin reabilitarea poziției Hunedoarei drept important Centru național al talentelor sportive.
“Este un pas important pentru a reînvia tradiția fotbalistică locală. Ne amintim că acum aproape 50 de ani, la Corvinul, făcea tânărul antrenor Mircea Lucescu o echipă senzațională care se bătea de la egal la egal cu Steaua și Dinamo, cu marii jucători precum Klein, Andone, Gabor și mulți alții. Infrastructura modernă de antrenament și competiții va facilita dezvoltarea tinerelor talente locale, oferindu-le condiții optime pentru performanță. Atât Corvinul Hunedoara, cât mai ales Dinamo București sunt cluburi cu istorie și palmares în sportul românesc. Și aceste noi baze ultramoderne vor reprezenta un magnet pentru copii. (…) Sunt convins că asta vom vedea în viitor, un aflux major de copii înscriși la sport de performanță, ceea ce va contribui la formarea unei noi generații de elită, viitori campioni europeni, mondiali sau olimpici’, a explicat premierul.
El a mai spus că, în cazul noii arene de la Dinamo, este vorba de o promisiune veche, făcută comunității și mai ales suporterilor echipei, îndeplinită astăzi.
“Noua arenă nu va fi doar un spațiu sportiv, ci un hub pentru dezvoltare urbană care poate transforma Sectorul 2 într-un punct de interes major pentru întreaga comunitate. Este o investiție care va modela viitorul întregului Sector 2, deoarece va produce alte efecte majore – revitalizarea infrastructurii locale, atrăgând investiții și noi oportunități economice, creșterea atractivității zonei prin dezvoltarea unei arene moderne și pentru competiții sportive, cât și pentru concerte sau alte evenimente, crearea unor noi locuri de muncă în domenii variate, de la administrarea stadionului până la turism, divertisment și retail, modernizarea transportului și accesibilității, facilitând conexiunea dintre stadion și restul orașului’’, a subliniat Marcel Ciolacu.
Editor: IFA