Joi, 17 aprilie 2025, în jurul orei 15:15, mai multe echipaje de urgență au fost solicitate să intervină în cazul unui eveniment rutier în care au fost implicate două autoturisme, în orașul Găești.
Detașamentul de Pompieri Găești a intervenit cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, iar Garda de Intervenție Vișina a intervenit cu un echipaj SMURD.
În urma impactului a fost avariată o conductă de transport gaze, fiind evacuați aproximativ 50 de cetățeni din zonă, pentru prevenirea oricărui pericol.
La fața locului a intervenit echipa specializată de la operatorul de distribuție gaze, care a întrerupt alimentarea pe conducta avariată.
Concomitent au fost asigurate măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.
În aceste momente intervenția este finalizată.
IPJ DÂMBOVIȚA
















