În Săptămâna Patimilor, când cei mai mulți dintre noi sunt ocupați cu pregătirile pentru Paști, oameni de bine au decis că cel mai frumos gest pe care-l pot face pentru sufletul lor și pentru viața celorlalți este să meargă să doneze sânge. Centrul de Transfuzie din Târgoviște i-a primit cu bucurie pe cei mai mulți dintre curajoșii voluntari, nu însă și pe cei care nu aveau o stare bună de sănătate și care nu conștientizează că sângele salvator de vieți este cel sănătos.
„Mulțumim tuturor celor care în număr mare s-au îndreptat către centrul de transfuzie în dorința sinceră de a fi de ajutor unui coleg, unui prieten, unor cunoscuți sau necunoscuți, impresionați de suferința prin care trec acestia.
Nu toți au reușit să doneze în aceste zile și le mulțumim că au înțeles :
– că nu se donează oricând , oriunde și în orice condiții;
– că este necesar să avem un minim de informații despre condițiile în care putem să devenim donatori de sânge;
– că dincolo de intențiile noastre bune există reguli stricte pe care trebuie să le respectăm pentru siguranța atât a donatorului, cât și a primitorului.
Să ne lăsăm cuprinși cu toții de pacea, bucuria și lumina izvorâte din minunea Învierii!”, transmite echipa centrului dâmbovițean.

AUTOR: F.S.














