You are currently viewing Cristian Stan, primar: „Calea Luminii”, Târgoviște, 2025! O întreagă comunitate unită în credință!

Cristian Stan, primar: „Calea Luminii”, Târgoviște, 2025! O întreagă comunitate unită în credință!

„Calea Luminii” a adunat din nou comunitatea, în Joia Mare, după Denie, în centrul orașului Târgoviște.

Cu emoție, mii de participanți, de toate vârstele au aprins în mod simbolic candele, pe traseul Catedrala Mitropolitană, Piața Mitropoliei, Piața Mihai Viteazul, Bulevardul Regele Carol, Gară în cadrul ediției cu numărul XXVI al evenimentului devenit deja tradiție.

Inițiat în urmă cu peste două decenii de pictorul Mihai Șerbănescu, acest gest a transformat centrul vechii Cetăți de Scaun într-un râu de lumină, care leagă simbolic trecutul, credința și speranța într-un singur fir de flacără.

„De 26 de ani, cu ajutorul târgoviştenilor şi nu numai, pentru că vin oameni din multe părţi ale ţării şi nu numai ale ţării, ci şi ale lumii, cunosc situaţia şi vă spun în cunoştinţă de cauză, se ţine la Târgovişte această Cale a Luminii. Să ştiţi că luminiţele acelea care se aprind aici, candelele, ajung în sufletele celor care privesc, care nu sunt de faţă. Am mai spus, nu fac decât să repet, că cine iubeşte lumina, lumină va fi”, a declarat inițiatorul evenimentului, artistul dâmbovițean, Mihai Şerbănescu.

„Calea Luminii – O întreagă comunitate unită în credință!”, a transmis primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan.

Ar putea fi o imagine cu 4 persoane şi text

AUTOR: F.S.