You are currently viewing Brazilia și Argentina au declarat șapte zile de doliu național pentru Papa Francisc

Brazilia și Argentina au declarat șapte zile de doliu național pentru Papa Francisc

Președintele Braziliei, Luiz Inácio Lula da Silva, a anunțat luni decretarea a șapte zile de doliu național în memoria Papei Francisc, care s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani.

Liderul brazilian a transmis un omagiu emoționant, afirmând că „Papa aducea iubire acolo unde era ură” și că omenirea pierde „vocea respectului și a acceptării celorlalți”. Lula l-a descris pe Francisc drept un om al credinței și al acțiunii, care a trăit zilnic valorile fundamentale ale creștinismului: iubirea, toleranța și solidaritatea.

A căutat neobosit să aducă unire unde era dezbinare și să ne amintească faptul că trăim cu toții în aceeași casă – planeta noastră –, care are nevoie urgentă de îngrijirea noastră”, a adăugat președintele.

Lula a subliniat rolul important al Papei în aducerea unor teme esențiale în centrul atenției Bisericii, precum schimbările climatice și inegalitatea globală. Papa Francisc a criticat dur modelele economice care perpetuează nedreptatea și a fost mereu de partea celor mai vulnerabili: săracii, refugiații, tinerii, bătrânii și victimele războaielor și discriminării.

Cu simplitate, curaj și empatie, Papa a dat o voce celor care nu aveau una. Dumnezeu să-i mângâie pe toți cei care suferă, în întreaga lume, această pierdere imensă”, a încheiat Lula.

De asemenea, guvernul argentinian a anunţat luni că va decreta şapte zile de doliu în semn de omagiu faţă de papa Francisc, pe numele său real Jorge Bergoglio.

Preşedintele naţiunii va decreta şapte zile de doliu pentru moartea Sfântului Părinte”, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al preşedinţiei argentiniene, Manuel Adorni, pe contul său de pe reţeaua de socializare X.

Adorni l-a descris pe Francisc, care s-a născut la Buenos Aires în 1936 şi a murit luni la Roma, la vârsta de 88 de ani, drept ”un lider spiritual şi un ghid pentru milioane de bărbaţi şi femei”.

Argentinienii au aşteptat mult timp ca papa Francisc să viziteze ţara natală pe care a părăsit-o în 2013 pentru a deveni şeful Bisericii Romano-Catolice. Odată cu decesul său luni, după o boală îndelungată, aceste speranţe au rămas neîmplinite, comentează Reuters.

Francisc a efectuat peste 45 de călătorii internaţionale în timpul pontificatului său, inclusiv primele călătorii ale unui papă în Irak, Emiratele Arabe Unite, Myanmar, Macedonia de Nord, Bahrain şi Mongolia.

Dar arhiepiscopul de Buenos Aires nu s-a mai întors niciodată în Argentina, unde a divizat opiniile, dar şi-a câştigat porecla de ”papă al mahalalelor’‘ pentru atenţia acordată celor defavorizaţi şi pentru timpul petrecut în cartierele periferice ale capitalei, or ”villas”.

Una dintre marile curiozităţi ale pontificatului său a fost faptul că, spre deosebire de predecesorii săi, Francisc nu şi-a vizitat niciodată ţara natală”, a declarat pentru Reuters Jimmy Burns, autorul biografiei din 2015 ”Francisc, Papa Bunei Promisiuni”, cu câteva săptămâni înainte de moartea sa.

Burns a declarat că, în opinia sa, Francisc nu dorea să fie văzut de partea peroniştilor de stânga sau a conservatorilor în mediul politic polarizat al ţării.

Orice vizită ar fi fost posibil să fie exploatată de o parte sau de cealaltă, iar el ar fi alimentat, fără să vrea, acele diviziuni”, a spus el.

Mulţi în Argentina anticipau o vizită în ţară la scurt timp după ce Francisc a preluat mandatul şi a vizitat Brazilia. S-a vorbit din nou despre o călătorie în acest sens anul trecut. Dar în ambele cazuri vizita nu s-a mai materializat.

Editor: IFA