Atenție, șoferi! Traficul este aglomerat pe DN 1, între Nistorești și Comarnic, precum și în stațiunea Bușteni, pe sensul spre Brașov, dar și la intrarea în Capitală de pe autostrada A1, a informat, marți, Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române.
De asemenea, pe DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, sunt coloane de autovehicule formate în stațiunea Călimănești, pe sensul de mers spre Râmnicu Vâlcea, iar în direcția către Sibiu în localitățile: Bascov, Aldești, Racovița, Râmnicu Vâlcea și Bujoreni.
Pentru o călătorie în siguranță către destinații, polițiștii le recomandă conducătorilor auto:
– să adapteze viteza la condițiile de trafic, fără a depăși limitele legale stabilite pentru fiecare șosea;
– să nu efectueze depășiri riscante sau alte manevre periculoase;
– să ia în calcul folosirea de rute alternative;
– să acorde atenție tuturor manevrelor efectuate, asigurându-se bine înainte de schimbarea direcției;
– să-și păstreze răbdarea și calmul la volan, evitând orice comportament agresiv în trafic;
– să nu urce la volan daca au consumat alcool sau substanțe interzise.
AUTOR: F.S