COMUNICAT DE PRESĂ
Jandarmii în cooperare cu polițiști și reprezentanți ai Serviciului Județean Anticorupție Dâmbovița au organizat, astăzi, 23 aprilie a.c., în rândul cetățenilor din două localități dâmbovițene, activități de informare pentru prevenirea faptelor care le-ar putea pune în pericol siguranța.
Acțiunile de informare s-au desfășurat în târgul tradițional de Sfântul Gheorghe din municipiul Moreni, zona Sângeriș și în târgul săptămânal din comuna Voinești și au constat în discuții interactive cu cetățenii cu privire la faptele antisociale (furturi din locuințe/ anexe gospodărești, amenințare, violență domestică, lovire sau alte violențe etc.), la care ar putea fi martori sau chiar victime, la faptele de criminalitate informatică, precum și referitor la infracțiunile de corupție.
În cadrul activităților au fost distribuite peste 200 de materiale informative.
Informare, Relații Publice şi cu Publicul