You are currently viewing Sute de elevi din toată țara dezbat, în aceste zile, în județul Dâmbovița

Sute de elevi din toată țara dezbat, în aceste zile, în județul Dâmbovița

Peste 270 de elevi din toată țara dezbat, în această perioadă, la Târgoviște. Aceștia participă, până pe 29 aprilie, la etapa națională a Olimpiadei Naționale de Argumentare, Dezbatere și Gândire Critică „Tinerii Dezbat”, găzduită de județul dâmbovița. Olimpiada are drept scop cultivarea unei atitudini critice, bazate pe rațiune, în rândurile elevilor și conștientizarea valorilor cetățeniei active și democratice, prin înțelegerea informată a realităților sociale, susținerea dialogului interetnic și a nondiscriminării, dezbaterea argumentată și exersarea atitudinii tolerante și deschise față de diferențele sociale, etnice, economice., care pot constitui bariere în comunicare.

Astăzi a avut șpc deschiderea oficială a activităților, la Cinema Independența. În același loc, pe 28 aprilie, vor avea loc și finalele celor două secțiuni și se va desfășura festivitatea de premiere.

“Tinerii Dezbat” în Dâmbovița!
Am participat, astăzi, la festivitatea de deschidere a Olimpiadei Naționale „Tinerii Dezbat”, găzduită de municipiul Târgoviște. 270 de elevi din toate județele țării sunt prezenți, în aceste zile în Dâmbovița, gata să demonstreze că vocea lor contează și că ideile pot schimba mentalități.
Consiliul Județean Dâmbovița susține educația de calitate și performanța, fiind partener al acestei competiții ce ne arată, o dată în plus, că tinerii din România au curajul să întrebe, să cerceteze și să contribuie la un viitor construit pe valori solide. Le-am urat bun venit și i-am felicitat pe toți participanții pentru parcursul lor de până acum. Sunt convins că vor pleca din județul nostru cu amintiri de neuitat și, poate, cu prietenii pentru o viață.
Mult succes tuturor și nu uitați: dezbaterea este puterea unei generații care gândește liber!”, transmite președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

AUTOR: F.S.