Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, la începutul ședinței de Guvern, de joi, că la Iernut a fost deschisă cea mai mare fabrică de BCA din Europa. Potrivit acestuia, este vorba de un proiect de 40 de milioane de euro al unor antreprenori români.
„Vreau să marchez și o investiție importantă din zona materialelor de construcții, o prioritate a guvernării. La Iernut, antreprenori români au deschis cea mai mare fabrică de BCA din Europa.
Este un proiect de 40 milioane euro, incluzând și ajutor de stat, care va crea locuri de muncă într-un oraș care, altfel, nu are șanse mari să se industrializeze”, a declarat Marcel Ciolacu, prim-ministrul României.
DVI Production, deținătorul brandului FORTEM, producător de elemente liniare de zidărie, a deschis în județul Mureș, la Iernut, o nouă fabrică ce va avea cea mai mare capacitate de producție din Europa, în urma unei investiții de 40 de milioane de euro, și care va furniza un model de BCA utilizând tehnologie de ultimă generație.
Fabrica va putea produce 2.000 de metri cubi de BCA pe zi și va avea 100 de angajați.
Editor: IFA