You are currently viewing Ionuț Vulpescu, vizită în Etiopia, din postura de președinte al Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei

Ionuț Vulpescu, vizită în Etiopia, din postura de președinte al Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei

Președintele Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei, dâmbovițeanul Ionuț Vulpescu, a fost prezent, împreună cu secretarul general al AIO, Maximos Charakopoulos, în Republica Federală Democratică a Etiopiei, la invitația autorităților federale și a Bisericii Ortodoxe Etiopiene. Scopul deplasării l-a reprezentat impulsionarea dialogului interparlamentar și inter-ecleziastic, precum și consolidarea cooperării dintre AIO și instituțiile etiopiene, precizează fostul Ministru al Culturii.

„La sediul Patriarhiei din Addis-Abeba, am fost primit de Sanctitatea Sa Abune Mathias I, Patriarh al Etiopiei, Arhiepiscop de Axum. Abune Mathias I, al șaselea Patriarh al Etiopiei (întronizat în 2013), este cunoscut pentru eforturile sale de pace, reconciliere națională și promovare a asistenței sociale, iar Biserica Ortodoxă Etiopiană Tewahedo ‒ una dintre cele mai vechi Biserici creștine, datând din secolul IV ‒ se remarcă prin liturghia oficiată în limba clasică ge’ez și folosirea propriului calendar alexandrin, prin păstrarea în fiecare biserică a unei copii simbolice a Chivotului Legământului, prin perioadele de post îndelungate (peste 200 de zile pe an) susținute de o practică liturgică bogată în cântări antice și prin statutul de Biserică Oriental-Ortodoxă aflată în comuniune doctrinară cu cele din Armenia, Egipt, Siria, Eritreea și India. Cu acest prilej, am prezentat inițiativa „Pasqa Together”, platformă a AIO care încurajează sărbătorirea învierii Domnului la o dată comună pentru catolici, protestanți și ortodocși, propunând Bisericii Etiopiene să se alăture proiectului. De asemenea, am adresat invitația ca Etiopia să devină membru cu drepturi depline al AIO și să participe la următoarea Adunare Generală, ce se va desfășura în România, în vara anului 2025”, transmite Ionuț Vulpescu.

AUTOR: F.S.