You are currently viewing Primarii dâmbovițeni și-au spus păsurile în fața prefectului, Marian Tănase

Primarii dâmbovițeni și-au spus păsurile în fața prefectului, Marian Tănase

Ieri a avut loc, la Centrul Internațional de Conferințe al Universității „Valahia” din Târgoviște, ședința lunară a Colegiului Prefectural. Întâlnirea condusă de prefectul, Marian Tănase, a avut un format extins, la care au participat și primarii din județ

Discuțiile au vizat îmbunătățirea colaborării dintre administrațiile locale, serviciile publice și instituțiile deconcentrate, pentru a răspunde mai eficient nevoilor comunităților.

Printre problemele ridicate de edilii prezenți s-au numărat:
– procedurile greoaie prin care trebuie să treacă adminsitrațiile locale, pentru obținerea de avize și autorizații;
– incoerențele legislative privind gestionarea atacurilor animalelor sălbatice și a câinilor fără stăpân;
– necesitatea modernizării infrastructurii de transport a energiei electrice în pas cu ritmul accelerat al dezvoltării locale.

Prefectul județului Dâmbovița a dat asigurări că astfel de întâlniri vor continua, iar soluțiile propuse vor fi analizate și susținute de autoritățile județene, pentru implementare.

AUTOR: F.S.