În contextul minivacanței prilejuite de sărbătorirea Zilei Internaționale a Muncii, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița a dispus măsuri suplimentare, în vederea creșterii gradului de siguranță al cetățenilor și menținerii unui climat optim de ordine și liniște publică.
Astfel, în perioada 1 – 4 mai 2025, zilnic, aproximativ 200 de polițiști ai inspectoratului vor fi angrenați în activități specifice de prevenire a faptelor antisociale și descurajare a comportamentelor de natură să tulbure ordinea publică.
În cele patru zile, polițiștii rutieri vor fi prezenți pe principalele artere de circulație, cu precădere pe drumurile care fac legătura cu stațiunile montane și zonele de agrement din județ. Zilnic, se va acționa cu aproximativ 10 aparate radar pe sectoarele de drum cu risc crescut de producere a unor accidente din cauza vitezei excesive.
Totodată, vor fi desfășurate acțiuni de patrulare în zonele unde se preconizează aflux mare de persoane.
Reamintim cetățenilor faptul că legea trebuie respectată în orice context, iar buna dispoziție nu trebuie să excludă responsabilitatea.
Facem un apel către conducătorii auto să adopte o conduită preventivă în trafic, să respecte regulile de circulație și să nu conducă sub influența alcoolului sau a altor substanțe interzise.
De asemenea, recomandăm părinților să acorde atenție sporită copiilor, mai ales în zonele aglomerate sau în apropierea cursurilor de apă, pentru prevenirea incidentelor.
Polițiștii dâmbovițeni sunt la datorie pentru ca dumneavoastră să vă bucurați de această minivacanță în condiții de siguranță.
Precizăm că pe lângă misiunile de menținere a ordinii și siguranței publice, și de asigurare a intervenției prompte în situații de urgență, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, alături de celelalte structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne, vor fi implicate și în activități care au legătură cu alegerile, mai ales în zilele de sâmbătă și duminică.
IPJ DÂMBOVIȚA