Săptămâna aceasta, Penitenciarul Găești a găzduit o nouă activitate preventivă, circumscrisă Proiectului „DINCOLO DE APARENȚE”, organizată în colaborare cu Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița.
Evenimentul a reunit 17 elevi și două cadre didactice din cadrul „Școlii Gimnaziale Raciu”, care au participat la o serie de discuții privind riscurile asociate consumului de substanțe interzise și impactul real al privării de libertate asupra vieții personale și sociale.
„Aceștia au avut ocazia să afle direct de la doua persoane private de libertate, care anterior detenției se ocupau cu trafic/consum de droguri cum alegerile greșite pot schimba radical un destin. Întâlnirea interactivă a fost una cu impact emoțional, marcată de întrebări, reflecții și conștientizări importante.
Educația prin experiență reală rămâne un instrument valoros în formarea unor tineri responsabili”, transmit reprezentanții Penitenciarului Găești.
AUTOR: F.S